Criteriile de convergenta

 Nu orice tara poate adopta EURO. Atunci cand liderii Uniunii Europene s-au intalnit la Maastricht, in 1991, pentru a redacta proiectul “Tratatului” asupra Uniunii Europene (“Tratatul de la Maastricht”), ei au creat obiective economice speciale, numite si cerinte legate de admitere, care trebuie sa fie indeplinite de orice tara care doreste sa participe la Uniunea Monetara.

In primul rand, tara trebuie sa fie membra a Uniunii Europene. Calitatea de membru al Uniunii Europene implica, printre altele, indepartarea barierelor si tarifelor comerciale, modernizarea vamilor, eliminarea controalelor pasapoartelor si dorinta de a preda o autoritate politica limitata unui organism independent. Aceste cerinte sunt esentiale pentru succesul unei monede comune.

Dar tarile Uniunii Europene insele trebuie sa indeplineasca obiective economice semnificative. Aceste cinci obiective sunt cunoscute drept “criteriile de convergenta” sau “criteriile de la Maastricht”. Aceste criterii sunt:

A.    Rata inflatiei

Rata inflatiei nu trebuie sa depaseasca mai mult de 1,5 puncte (in %) media celor 3 tari cu cele mai scazute rate de inflatie.

Acest criteriu implica un grad inalt de convergenta a politicilor monetare. Este important ca ratele de inflatie sa convearga in interiorul unei uniuni caci tarile care au inflatie mai ridicata decat altele, sufera o pierdere a competitivitatii care nu mai poate fi corectata printr-o devalorizare.

Atunci cand Consiliul Europei a ales participantii la prima etapa EURO, in luna mai a anului 1998, acest obiectiv reprezentat de rata inflatiei, a fost calculat la 2,7%.

B.     Ratele dobanzii pe termen lung

Se referă la faptul că un stat membru trebuie să aibă o dobândă medie nominală pe termen lung care să nu depăşească cu mai mult de 2% media ratelor dobânzii pe termen lung la acele state membre (cel mult trei) care prezintă cele mai bune rezultate în materia stabilităţii preţurilor.

Atunci cand au fost anuntati participantii la prima runda EURO, in luna mai a anului 1998, aceasta rata a fost de 7,8%.

C.    Stabilitatea ratei de schimb

Ratele de schimb ale monedei nationale trebuie sa ramana inferioare marjelor de fluctuatii autorizate de SME (+/-15%), fara devalorizare, cel putin pe o perioada de 2 ani.

Tarile trebuie sa fie membre ale Sistemului Monetar European, iar monedele lor trebuie sa circule in limitele normale de fluctuatie ale acestui sistem. Intr-o exprimare mai simpla, potentialii participanti trebuie sa aiba monede stabile.

Se poate vedea deci, ca cele trei criterii monetare se sprijina in principal pe inflatie, primul in mod explicit, al doilea pentru ca dobanzile pe termen lung inglobeaza anticiparile de inflatie, si al treilea, deoarece constrange tarile sa isi controleze costurile, in loc sa caute recuperari usoare ale competitivitatii, cu ajutorul devalorizarilor.

D.    Deficitul public

In vederea calificarii pentru EURO, tarile trebuie sa aiba o rata a imprumuturilor guvernamentale generale care sa nu depaseasca 3% din PIB, cu exceptia cazurilor cand aceasta rata a scazut considerabil si in mod continuu si se apropie de 3%.

E.     Datoria publica

Datoria publica bruta cumulata a administratiilor centrale si locale trebuie sa fie inferioara la 60% din PIB, cu exceptia cazurilor in care acest procent scade in mod substantial si continuu si se apropie de 60%.

      Reducerea datoriei este necesara pentru a evita o finantare monetara si inflationista a deficitelor publice. Intr-adevar, se stie ca intr-o situatie de prelevari obligatorii ridicate, guvernul nu poate finanta deloc un deficit prin imprumut sau prin creare de moneda. Imprumutul nu face decat sa amane problema finantarii si, in ultima analiza, o agraveaza. Greutatea rambursarii datoriei si dobanzile, agraveaza deficitele publice si, deci, obliga la noi imprumuturi, iar acest aspect continua pana se creeaza o situatie de faliment. Din punctul de vedere al tarii cea mai bine situata, ar fi preferabil sa se recurga la crearea de moneda, dar acest fenomen este inflationist si se indeparteaza de obiectivul central de stabilitate monetara.

      Uniunea Europeana a creat cele cinci criterii de convergenta enuntate anterior, pentru a se asigura ca:

-orice tara care intra in uniunea monetara este responsabila din punct de vedere fiscal;

-tarile participante sunt suficient de asemanatoare (sau “convergente”) pentru a garanta o singura politica monetara.

      Includerea unei tari cu o inflatie ridicata, cu rate de schimb oscilante, cu rate foarte mari ale dobanzilor sau cu un deficit bugetar urias, ar alerta pietele financiare ca EURO este un proiect riscant si instabil. In primul rand, deoarece includerea ar reprezenta o grava amenintare pentru dezvoltarea unui singur set de rate ale dobanzilor pentru intreaga zona. In al doilea rand, deoarece pozitia EURO pe pietele financiare va da tonul si va imprima ritmul cresterii economice a Europei in urmatorul secol. Multi lideri ai Uniunii Europene considera aceste criterii de convergenta drept un pret corect pentru admitrerea in zona monedei unice.