Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.
Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.
O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.
În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară, valutară), banca centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele dobânzilor pe termen scurt prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară. De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale se transmit mai degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de particularităţile structurale ale economiei naţionale.
Deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un număr de alţi determinanţi (aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică etc.), şi este hotărâtor pentru deciziile de investiţii, consum sau economisire. În general, dobânzi mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi mai ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este influenţată cererea agregată din economie. Oferta agregată are o capacitate de ajustare la nivelul cererii agregate limitată la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde în principal de dinamica factorilor fundamentali precum capacităţile de producţie, forţa de muncă şi gradul de înzestrare tehnologică şi prin urmare se ajustează mai lent şi pe termen mai îndelungat, neputând fi influenţată prin intermediul politicii monetare. În aceste condiţii, pe termen scurt/mediu, politica monetară poate afecta numai decalajul dintre nivelul efectiv al activităţii economice şi cel sustenabil pe termen lung (deviaţia PIB real de la nivelul său potenţial, sau -excesul de cerere").
La rândul său, deviaţia PIB real este un factor determinant pentru inflaţia preţurilor de consum. De exemplu, o cerere în exces pentru bunuri de consum sau de investiţii pune în mod direct presiune asupra costurilor cu factorii de producţie (inclusiv cu factorul muncă, respectiv salariile). În faţa unor astfel de creşteri ale costurilor de producţie, o parte a firmelor pot decide în favoarea unei diminuări a marjelor de profit obţinute, lăsând preţurile finale de vânzare nemodificate. Pe termen mediu, însă, în condiţiile unor creşteri persistente ale costurilor de producţie, firmele vor transfera tot mai mult aceste costuri asupra preţurilor de vânzare, ceea ce va conduce în cele din urmă la creşterea preţurilor bunurilor de consum (generând inflaţie). Un deficit de cerere agregată pe de altă parte va avea efecte contrare.
Având un control relativ eficace asupra ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca centrală poate influenţa inclusiv motivaţia agenţilor economici de a deţine monedă natională comparativ cu aceea de a deţine monedă străină şi, prin aceasta, cursul de schimb. Cu toate acestea, evoluţia cursului de schimb este rezultatul acţiunii unui număr mult mai mare de factori (de exemplu, aversiunea la risc a investitorilor străini, dezechilibrele macroeconomice interne şi externe, factori politici etc.). Asupra unora dintre aceşti factori politica monetară nu poate acţiona, iar asupra altora are o influenţă limitată şi condiţionată strict de coerenţa celorlalte politici macroeconomice (fiscală, de venituri, a reformelor structurale).
Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne faţă de cel al bunurilor tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult dacă preţul obţinut în valută din vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este transformat în lei la un curs de schimb mai ridicat (moneda naţională este mai depreciată). Pe de altă parte, un importator va câştiga mai mult dacă bunurile vândute pe piaţa internă sunt achiziţionate în valută la un cost mai mic exprimat în lei, echivalent al unei monede naţionale mai apreciate. Cursul de schimb transmite astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete - sau canalului indirect al cursului de schimb) cu un anumit decalaj în timp, impulsurile iniţiale ale ratei dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice (sintetizată prin deviaţia PIB real).
Un alt mecanism important prin care cursul de schimb şi ratele dobânzilor acţionează asupra activităţii economice este efectul de avuţie şi bilanţ. O depreciere a cursului de schimb al monedei naţionale generează o diminuare a apetitului pentru contractarea de credite în valută. În acelaşi timp, deprecierea leului va reduce venitul disponibil al celor care au deja contractate astfel de credite. Acest efect decurge din faptul că agenţii economici care obţin venituri în monedă naţională vor fi nevoiţi - în situaţia unei deprecieri - să plătească mai mulţi lei pentru serviciul datoriei contractate în valută. Aprecierea cursului de schimb va avea efecte de sens invers: va spori motivaţia sectorului privat de a se împrumuta în valută mai degrabă decât în monedă naţională, în principal datorită costurilor mai comparativ mai scăzute în lei asociate serviciului datoriei.
Unul din cele mai simple şi mai rapide mecanisme prin care care sunt transmise modificările cursului de schimb este cel al preţului bunurilor de import (canalul direct al cursului de schimb). Preţul la care un agent economic va comercializa pe piaţa internă bunuri achiziţionate din import, este format din preţul în valută (de pe piaţa externă) al bunului respectiv transformat în lei la cursul de schimb relevant. În general, preţul în monedă naţională se ajustează incomplet la variaţiile cursului de schimb. Aceasta se datorează în principal costurilor ridicate pe care le-ar genera pentru importatori modificarea preţurilor practicate pe piaţa internă cu aceeaşi frecvenţă ridicată pe care o manifestă fluctuaţiile cursului de schimb Alături de preţurile bunurilor din import, o serie întreagă de alte preţuri răspund mai mult sau mai puţin la modificările cursului de schimb, precum preţurile combustibililor, unele preţuri administrate (pentru medicamente, telefonie fixă etc.), preţurile bunurilor complementare sau substituibile celor importate.
Percepţia agenţilor economici cu privire la consecvenţa cu care banca centrală urmăreşte îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale afectează semnificativ aşteptările cu privire la inflaţie . În condiţiile creşterii transparenţei şi credibilităţii demersurilor băncii centrale, ancorarea aşteptărilor inflaţioniste la o traiectorie compatibilă cu obiectivele acesteia privind inflaţia devine unul dintre cele mai puternice şi mai eficiente canale de transmisie a politicii monetare.
Dincolo de influenţa politicii monetare, dinamica cererii agregate şi a preţurilor este determinată şi de conduita altor componente ale setului de politici macroeconomice, cum ar fi politica fiscală şi politica veniturilor. Politica fiscală are un efect direct asupra economiei influenţând cererea agregată prin intermediul impulsului fiscal (pentru detalii vezi Proiecţiile fiscale şi prognoza macroeconomică). O politică fiscală optimală are rolul de a atenua şi stabiliza fluctuaţiile ciclului economic şi, prin urmare, dinamica deviaţiei PIB real de la nivelul său potenţial. Pe de altă parte, o politică echilibrată a veniturilor trebuie să fie ghidată de asigurarea corelaţiei dintre câştigurile salariale reale din domeniul public cu cele din domeniul privat şi cu dinamica productivităţii muncii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu